Crezi că oamenii pe care tu îi consideri mai împliniţi sau mai realizaţi decât tine, ştiu un secret pe care tu nu-l ştii sau că s-au născut cu steaua norocoasă în frunte sau au un talent natural pe care tu nu-l ai??
Dacă da, am veşti pentru tine: convingerea asta este o... mare tâmpenie! O aberaţie care, dacă-i dai voie să prindă rădăcini în mintea ta, îţi va umple viaţa de nemulţumiri.
Uite ce-i.. Nu ştiu cum te vezi tu pe tine, însă eu, după oricare standard din lumea asta actuală, sunt cât se poate de mediocru. Dap, exact aşa, fix la mijloc! Nici prea-prea, nici foarte-foarte.
Ultima dată când am verificat nu era nimic ieşit din comun la mine, nici intelectual, nici material, nici fizic.
Dar ghici ce?! Este al naibii de ok aşa! Convingerea mea este că, ceea ce am este mai mult decât suficient ca să obţin lucruri extraordinare în viaţa mea. Şi chiar am testat această convingere de câteva ori şi s-a dovedit că-mi serveşte foarte bine. Deci da, o voi păstra cu siguranţă.
Şi eu, ca mulţi alţii, am convingerea că potenţialul uman este aproape nelimitat şi de aceea îţi este destinat să reuşeşti în orice îţi propui tu, atâta timp cât păstrezi convingerea fermă că vei reuşi. Şi asta indiferent de rutina în care eşti prins, de lupta zilnică pe care o duci sau de cât de blocat te simţi în acest moment.
Şi eu, ca mulţi alţii, am convingerea că, dacă ai obiective îndrăzneţe şi o viziune clară pentru ceea ce vrei să materializezi şi să trăieşti în viaţa ta, atunci nu există nici cel mai mic motiv care să te împiedice să înveţi ce trebuie să ştii ca să ajungi acolo unde îţi doreşti tu.
Mi se întâmplă des să aud de la cursanţii sau de la clienţii mei un mesaj-scuză de genul:
„Păi da, dar eu sunt român şi asta spune tot despre succesul pe care-l pot atinge în viaţă...”
Ei bine, ştii ce-i asta?! Asta-i fix o altă convingere limitativă şi nimic mai mult!
Eu nu sunt împăcat să trăiesc într-o lume în care astfel de convingeri sunt transformate în adevăr. De aceea este misiunea mea să te scot din acest mecanism distructiv şi să te sprijin să te eliberezi de astfel de convingeri limitative care te împiedică să-ţi trăieşti viaţa la adevăratul potenţial. Dacă şi tu vrei asta, desigur.
Această nebunie a ultimilor doi ani, presiunea psihică indusă de avalanşa evenimentelor recente, ne-a forţat pe majoritatea să ne inducem şi mai multe graniţe la nivel mental şi să adoptăm noi convingeri limitative care ne îngrădesc, nu doar libertăţile, ci şi potenţialul.
Dar da, există soluţii!
Chiar mă gândesc acum serios, să fac un webinar în care să vorbesc despre câteva aspecte esenţiale legate de aceste convingeri limitative – aceste veritabile „frâne de mână” care nu-ţi permit să te dezvolţi aşa cum ţi-ai dori şi cum chiar ai putea să o faci.
Într-un webinar de 2-3 ore nu putem acoperi toate detaliile acestei teme, însă am putea clarifica, măcar pe scurt, lucruri importante precum:
Ce sunt, de fapt, convingerile limitative şi când se formează ele
Unde se formează convingerile limitative (cele 5 surse din viaţa noastră de unde ne formăm convingerile limitative)
De câte tipuri sunt convingerile limitative
Cum recunoaştem convingerile limitative şi cum se pot elimina
Acum că le-am scris aici, îmi este şi mai evident faptul că mi-ar lua prea mult să explic toate aceste lucruri în articole... Unde mai pui că într-un seminar live pot să mai şi răspund la întrebări. 😉
Ei, cum ţi se pare ideea?
Momentan nu am în minte o dată pentru webinar, însă clar te voi anunţa aici ce şi cum vom face, dacă ne hotărâm să-i dăm drumul. Ok?
Până atunci, trimte-mi un email sau lasă-mi un comentariu de câteva cuvinte ca să ştiu că te interesează acest subiect. Şi profită de ocazie să-mi spui şi care crezi tu că sunt acele convingeri care te ţin în prezent pe loc. Sau poate că este un singur lucru care te ţine blocat şi nu îţi permite să evoluezi. Spune-mi ce te deranjează cel mai mult legat de această convingere şi cum te-ai luptat cu ea până în prezent. Cu drag, Radu-Corin
Nu ceea ce crezi că eşti, te ţine pe loc, ci tot ceea ce crezi că nu eşti...
Comments